Despre "Istoria infernurilor" (iadului) puteti citi o lucrare de George Minois, a fost publicata la Humanitas, prin anii 2000.
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Histoire des enfers, Fayard, 1991 (deutscher Titel: Die Hölle. Zur Geschichte einer Fiktion)
Aceasta viziune necrestina cu infernul (iadul) este o preluare a surselor pagane si o adaptare a lor in crestinism, este straina de spusele profetilor din Vechiul legamant, a Domnului Isus si primilor sai ucenici.
Vreau sa precizez cu sinceritate, ca eu cred in judecata viitoare si in pedepsirea pacatosilor fara de Dumnezeu, dar conform Bibliei, aceasta pedeapsa este distrugere totala si nu chinuirea lor vesnica intr-un lac de foc (iad): Evrei 10:26,27; Apocalipsa 20:11-15.
Iata ce se preda in crestinismul autentic despre pedeapsa celor rai:
2Tesaloniceni 1:9,10. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
Evrei 10:26,27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biserica catolica care s-a pus stapana peste Biblie si a persecutat pe toti cei care aveau o alta Biblie de cat a ei, ucigand pe posesorii ei si distrugand toate aceste Biblii, a modificat cum a dorit ea textele si adaugand la ele si-a facut o versiune proprie din care sa rezulte ca Dumnezeu ii chinuie pe pacatosi dupa ce mor, insa daca platesti anumite taxe pentru rugaciuni, preotii lor ii pot scoate pe pacatosi din acel foc. Teologul Martin Luther s-a ridicat impotriva acestei invataturi nebiblice, insa nu si-a dat seama ca Biblia detinuta de catolici a fost deja modificata cu mult timp inainte, in secolul II. Revenirea la adevarul adevarat nu s-a putut face din cauza acestor texte modificate sau intoduse alaturi de textul biblic.
Dar conceptia despre un iad cu foc si chinurile de acolo n-a fost inventata de Biserica catolica. Ea doar s-a inspirat din paganism, de unde provenea aceasta doctrina.
Iata de ce, cu privire la aceasta conceptie a infernului, se ridica anumite semne de intrebare: De ce au inventat filozofii pagani iadul (infernul)? Si de ce a fost adoptata aceasta conceptie in crestinism, de catre cei descrisi in pildele Mantuitorului ca "neghina", "capre" si "fecioare nechibzuite"? Deoarece ei credeau ca prin apelarea la teroarea vesnica din iad, ii pot tine pe oameni departe de a face rau, poti face pe om mai bun. A reusit aceasta dogma sa fac din oamenii rai oameni mai bun? Nici vorba. Numai adevarul poate schimba oamenii rai in oameni buni.
Si acum sa ii cunoastem pe inventatorii antici ai iadului (infernului) din antichitate:
Marturiile invatatilor din antichitate despre cine au fost inventatorii iadului
Ce au spus filozofii pagani despre iad? De ce credeau filozofii pagani ca iadul ar fi necesar?
Iata cine a inventat iadul pagan si de ce iadul paganilor a fost inventat de filozofii pagani, conform unor resurse de pe internet:
Marturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plin de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a le menține în ordine, decat teama și teroarea lumii invizibile; ptr. care relatare mi se pare ca strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NASCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor, și a zonelor infernale." B. vi 56.
Marturia lui Titus Livius:
"Titus Livius, istoricul celebru, vorbește despre el în același spirit, iar el laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că el A INVENTAT teama de zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populatii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Marturia lui Stabon:
"Strabon, geograful, spune:" Mulțimea este retinuta de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune ca leprovoaca pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comuna, prin raționament filozofic, și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - dar acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin seminificatia BASMELOR și minunilor; pentru ca tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte., sunt toate basme, cum este, de asemenea toata teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizeaza ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilăreasca." Geog., B.
Marturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai in treacat spun ca in antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care dupa ce atesta că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru ca dupa cum uneori vindecam corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relații false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri straine: cum că sufletul isi schimbă locuința aceasta; că lașul este impins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos si nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Marturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său catre Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasa a acestor chinuri străine. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecati ale iadului" (Hades). Și Chrysippus il blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele ale poeților, iar alteori le respinge ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motiv sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate, și apoi din nou el protesteaza împotriva lor pe motive politice, ca infrica cetățenii, și face lași de soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu lupta bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."
Marturia lui Seneca, Sextul Empiricus si Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, si celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuza, și prin ei ne agita cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide și basme" (ineptiis ac fabulis).
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitate) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor, și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11
Marturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice."
Concluzie
Adevarul e ca minciunile oamenilor intelepti (in felul lumii) despre iad si suferintele vesnice - indiferent pentru ce scop au fost facute - nu au facut o lume mai buna, din contra, fapt care dovedeste ca numai adevarul divin poate sta la baza unei societati civilizate, demne si fericite. Biserica catolica si sectele desprinse din ea - care sustin iadul ca si mama lor - n-au putut face o lume mai buna, indiferent cat de mult au apelat la grozaviile din iad. Doar insusirea adevarului prin pocainta, poate face o lume mai buna.
FINALUL iadului traditional ... un IAD NOU este inventat
Acum, dupa ce savantii au aflat originile doctrinei despre iad, dezgropand vestigiile ei scarboase de sub molozul istoriei, unii teologi de frunte din Biserica Catolica incearca sa se debaraseze de conceptia ei veche despre iad, argumentand ca iadul nu este altceva decat o metafora, ca nu focul din iad va chinui pe pacatosi, ci pacatosii insisi se vor chinui mental, vazandu-se departe de Dumnezeu.
Pentru mai multe detalii cititi cartea Istoria infernurilor de Georges Minois.
La prezentarea cartii se scrie:
"De-a lungul unei naratiuni captivante subtil asezonata cu informatii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboara in trecutul unei idei nascute o data cu constiinta raului. Ideea de infern a fost anterioara dogmei crestine, insa infernul crestin, o data instituit de doctrina oficiala a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt si durabil. In secolul al XIX-lea infernul devine o constructie intelectuala, ideea ajungand astfel la apogeu. Ea isi pierde definitiv in veacul nostru trasaturile traditionale, dar nu dispare, ci imprumuta „culoarea constiintei moderne“, in succesiunea de infernuri ale istoriei se regasesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei carti are impresia ca parcurge – cu mult profit spiritual – intreaga istorie a umanitatii, intelegand-o pentru prima oara din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilitati.
traducere de Alexandra Cunita"
Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor in istorie si filogie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputati experti francezi in istoria sociala si a mentalitatilor. Este autorul a numeroase lucrari din care mentionam Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Iata si textele in engleza de pe internet
Polybius, the ancient historian, says: "Since the multitude is ever fickle, full of lawless desires, irrational passions and violence, there is no other way to keep them in order but by the fear and terror of the invisible world; on which account our ancestors seem to me to have acted judiciously, when they contrived to bring into the popular belief these notions of the gods, and of the infernal regions." B. vi 56.
Livy, the celebrated historian, speaks of it in the same spirit; and he praises the wisdom of Numa, because he invented the fear of the gods, as "a most efficacious means of governing an ignorant and barbarous populace." Hist., I 19.
Strabo, the geographer, says: "The multitude are restrained from vice by the punishments the gods are said to inflict upon offenders, and by those terrors and threatenings which certain dreadful words and monstrous forms imprint upon their minds... For it is impossible to govern the crowd of women, and all the common rabble, by philosophical reasoning, and lead them to piety, holiness and virtue - but this must be done by superstition, or the fear of the gods, by means of fables and wonders; for the thunder, the aegis, the trident, the torches (of the Furies), the dragons, &c., are all fables, as is also all the ancient theology.
These things the legislators used as scarecrows to terrify the childish multitude." Geog., B. I
Timaeus Locrus, the Pythagorean, after stating that the doctrine of rewards and punishments after death is necessary to society, proceeds as follows: "For as we sometimes cure the body with unwholesome remedies, when such as are most wholesome produce no effect, so we restrain those minds with false relations, which will not be persuaded by the truth. There is a necessity, therefore, of instilling the dread of those foreign torments: as that the soul changes its habitation; that the coward is ignominiously thrust into the body of a woman; the murderer imprisoned within the form of a savage beast; the vain and inconstant changed into birds, and the slothful and ignorant into fishes."
Plato, in his commentary on Timaeus, fully endorses what he says respecting the fabulous invention of these foreign torments. And Strabo says that "Plato and the Brahmins of India invented fables concerning the future judgments of hell" (Hades). And Chrysippus blames Plato for attempting to deter men from wrong by frightful stories of future punishments.
Plato himself is exceedingly inconsistent, sometimes adopting, even in his serious discourses, the fables of the poets, and at other times rejecting them as utterly false, and giving too frightful views of the invisible world. Sometimes, he argues, on social grounds, that they are necessary to restrain bad men from wickedness and crime, and then again he protests against them on political grounds, as intimidating the citizens, and making cowards of the soldiers, who, believing these things, are afraid of death, and do not therefore fight well.
But all this shows in what light he regarded them; not as truths, certainly, but as fictions, convenient in some cases, but difficult to manage in others. Seneca says: "Those things which make the infernal regions terrible, the darkness, the prison, the river of flaming fire, the judgment seat, &c., are all a fable, with which the poets amuse themselves, and by them agitate us with vain terrors."
Sextus Empiricus calls them "poetic fables of hell;" and Cicero speaks of them as "silly absurdities and fables" (ineptiis ac=fabulis).
Aristotle. "It has been handed down in mythical form from earliest times to posterity, that there are gods, and that the divine (Deity) compasses all nature. All beside this has been added, after the mythical style, for the purpose of persuading the multitude, and for the interests of the laws, and the advantage of the state." Neander's Church Hist., I, p. 7. 11
Notati bine: Despre "Istoria infernurilor" puteti citi o lucrare de George Minois, a fost publicata la Humanitas, prin anii 2000.
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Histoire des enfers, Fayard, 1991 (deutscher Titel: Die Hölle. Zur Geschichte einer Fiktion)
Aceasta viziune necrestina cu infernul (iadul) este o preluare a surselor pagane si o adaptare a lor in crestinism, este straina de spusele profetilor din Vechiul legamant, a Domnului Isus si primilor sai ucenici.
Vreau sa precizez cu sinceritate, ca eu cred in judecata viitoare si in pedepsirea pacatosilor fara de Dumnezeu, dar conform Bibliei, aceasta pedeapsa este distrugere totala si nu chinuirea lor vesnica intr-un lac de foc (iad): Evrei 10:26,27; Apocalipsa 20:11-15.
Iata ce se preda in crestinismul autentic despre pedeapsa celor rai:
2Tesaloniceni 1:9,10. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui,
când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
Evrei 10:26,27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biserica catolica care s-a pus stapana peste Biblie si a persecutat pe toti cei care aveau o alta Biblie de cat a ei, ucigand pe posesorii ei si distrugand toate aceste Biblii, a modificat cum a dorit ea textele si adaugand la ele si-a facut o versiune proprie din care sa rezulte ca Dumnezeu ii chinuie pe pacatosi dupa ce mor, insa daca platesti anumite taxe pentru rugaciuni, preotii lor ii pot scoate pe pacatosi din acel foc. Teologul Martin Luther s-a ridicat impotriva acestei invataturi nebiblice, insa nu si-a dat seama ca Biblia detinuta de catolici a fost deja modificata cu mult timp inainte, in secolul II. Revenirea la adevarul adevarat nu s-a putut face din cauza acestor texte modificate sau intoduse alaturi de textul biblic.
Dar conceptia despre un iad cu foc si chinurile de acolo n-a fost inventata de Biserica catolica. Ea doar s-a inspirat din paganism, de unde provenea aceasta doctrina.
Iata de ce, cu privire la aceasta conceptie a infernului, se ridica anumite semne de intrebare: De ce au inventat filozofii pagani iadul (infernul)? Si de ce a fost adoptata aceasta conceptie in crestinism, de catre cei descrisi in pildele Mantuitorului ca "neghina", "capre" si "fecioare nechibzuite"? Deoarece ei credeau ca prin apelarea la teroarea vesnica din iad, ii pot tine pe oameni departe de a face rau, poti face pe om mai bun. A reusit aceasta dogma sa fac din oamenii rai oameni mai bun? Nici vorba. Numai adevarul poate schimba oamenii rai in oameni buni.
Si acum sa ii cunoastem pe inventatorii antici ai iadului (infernului) din antichitate:
Marturiile invatatilor din antichitate despre cine au fost inventatorii iadului
Ce au spus filozofii pagani despre iad? De ce credeau filozofii pagani ca iadul ar fi necesar?
Iata cine a inventat iadul pagan si de ce iadul paganilor a fost inventat de filozofii pagani, conform unor resurse de pe internet:
Marturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plin de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a le menține în ordine, decat teama și teroarea lumii invizibile; ptr. care relatare mi se pare ca strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NASCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor, și a zonelor infernale." B. vi 56.
Marturia lui Titus Livius:
"Titus Livius, istoricul celebru, vorbește despre el în același spirit, iar el laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că el A INVENTAT teama de zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populatii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Marturia lui Stabon:
"Strabon, geograful, spune:" Mulțimea este retinuta de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune ca leprovoaca pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comuna, prin raționament filozofic, și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - dar acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin seminificatia BASMELOR și minunilor; pentru ca tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte., sunt toate basme, cum este, de asemenea toata teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizeaza ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilăreasca." Geog., B.
Marturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai in treacat spun ca in antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care dupa ce atesta că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru ca dupa cum uneori vindecam corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relații false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri straine: cum că sufletul isi schimbă locuința aceasta; că lașul este impins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos si nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Marturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său catre Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasa a acestor chinuri străine. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecati ale iadului" (Hades). Și Chrysippus il blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele ale poeților, iar alteori le respinge ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motiv sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate, și apoi din nou el protesteaza împotriva lor pe motive politice, ca infrica cetățenii, și face lași de soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu lupta bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."
Marturia lui Seneca, Sextul Empiricus si Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, si celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuza, și prin ei ne agita cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide și basme" (ineptiis ac fabulis).
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitate) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor, și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11
Marturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice."
Concluzie
Adevarul e ca minciunile oamenilor intelepti (in felul lumii) despre iad si suferintele vesnice - indiferent pentru ce scop au fost facute - nu au facut o lume mai buna, din contra, fapt care dovedeste ca numai adevarul divin poate sta la baza unei societati civilizate, demne si fericite. Biserica catolica si sectele desprinse din ea - care sustin iadul ca si mama lor - n-au putut face o lume mai buna, indiferent cat de mult au apelat la grozaviile din iad. Doar insusirea adevarului prin pocainta, poate face o lume mai buna.
FINALUL iadului traditional ... un IAD NOU este inventat
Acum, dupa ce savantii au aflat originile doctrinei despre iad, dezgropand vestigiile ei scarboase de sub molozul istoriei, unii teologi de frunte din Biserica Catolica incearca sa se debaraseze de conceptia ei veche despre iad, argumentand ca iadul nu este altceva decat o metafora, ca nu focul din iad va chinui pe pacatosi, ci pacatosii insisi se vor chinui mental, vazandu-se departe de Dumnezeu.
Pentru mai multe detalii cititi cartea Istoria infernurilor de Georges Minois.
La prezentarea cartii se scrie:
"De-a lungul unei naratiuni captivante subtil asezonata cu informatii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboara in trecutul unei idei nascute o data cu constiinta raului. Ideea de infern a fost anterioara dogmei crestine, insa infernul crestin, o data instituit de doctrina oficiala a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt si durabil. In secolul al XIX-lea infernul devine o constructie intelectuala, ideea ajungand astfel la apogeu. Ea isi pierde definitiv in veacul nostru trasaturile traditionale, dar nu dispare, ci imprumuta „culoarea constiintei moderne“, in succesiunea de infernuri ale istoriei se regasesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei carti are impresia ca parcurge – cu mult profit spiritual – intreaga istorie a umanitatii, intelegand-o pentru prima oara din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilitati.
traducere de Alexandra Cunita"
Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor in istorie si filogie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputati experti francezi in istoria sociala si a mentalitatilor. Este autorul a numeroase lucrari din care mentionam Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Iata si textele in engleza de pe internet
Polybius, the ancient historian, says: "Since the multitude is ever fickle, full of lawless desires, irrational passions and violence, there is no other way to keep them in order but by the fear and terror of the invisible world; on which account our ancestors seem to me to have acted judiciously, when they contrived to bring into the popular belief these notions of the gods, and of the infernal regions." B. vi 56.
Livy, the celebrated historian, speaks of it in the same spirit; and he praises the wisdom of Numa, because he invented the fear of the gods, as "a most efficacious means of governing an ignorant and barbarous populace." Hist., I 19.
Strabo, the geographer, says: "The multitude are restrained from vice by the punishments the gods are said to inflict upon offenders, and by those terrors and threatenings which certain dreadful words and monstrous forms imprint upon their minds... For it is impossible to govern the crowd of women, and all the common rabble, by philosophical reasoning, and lead them to piety, holiness and virtue - but this must be done by superstition, or the fear of the gods, by means of fables and wonders; for the thunder, the aegis, the trident, the torches (of the Furies), the dragons, &c., are all fables, as is also all the ancient theology.
These things the legislators used as scarecrows to terrify the childish multitude." Geog., B. I
Timaeus Locrus, the Pythagorean, after stating that the doctrine of rewards and punishments after death is necessary to society, proceeds as follows: "For as we sometimes cure the body with unwholesome remedies, when such as are most wholesome produce no effect, so we restrain those minds with false relations, which will not be persuaded by the truth. There is a necessity, therefore, of instilling the dread of those foreign torments: as that the soul changes its habitation; that the coward is ignominiously thrust into the body of a woman; the murderer imprisoned within the form of a savage beast; the vain and inconstant changed into birds, and the slothful and ignorant into fishes."
Plato, in his commentary on Timaeus, fully endorses what he says respecting the fabulous invention of these foreign torments. And Strabo says that "Plato and the Brahmins of India invented fables concerning the future judgments of hell" (Hades). And Chrysippus blames Plato for attempting to deter men from wrong by frightful stories of future punishments.
Plato himself is exceedingly inconsistent, sometimes adopting, even in his serious discourses, the fables of the poets, and at other times rejecting them as utterly false, and giving too frightful views of the invisible world. Sometimes, he argues, on social grounds, that they are necessary to restrain bad men from wickedness and crime, and then again he protests against them on political grounds, as intimidating the citizens, and making cowards of the soldiers, who, believing these things, are afraid of death, and do not therefore fight well.
But all this shows in what light he regarded them; not as truths, certainly, but as fictions, convenient in some cases, but difficult to manage in others. Seneca says: "Those things which make the infernal regions terrible, the darkness, the prison, the river of flaming fire, the judgment seat, &c., are all a fable, with which the poets amuse themselves, and by them agitate us with vain terrors."
Sextus Empiricus calls them "poetic fables of hell;" and Cicero speaks of them as "silly absurdities and fables" (ineptiis ac=fabulis).
Aristotle. "It has been handed down in mythical form from earliest times to posterity, that there are gods, and that the divine (Deity) compasses all nature. All beside this has been added, after the mythical style, for the purpose of persuading the multitude, and for the interests of the laws, and the advantage of the state." Neander's Church Hist., I, p. 7. 11
Notati bine: Despre "Istoria infernurilor" puteti citi o lucrare de George Minois, a fost publicata la Humanitas, prin anii 2000.
http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.